Per se

Dulce, acrișor și ceva postraționalizator: Fetițele Powerpuff, feminism, Românii au Talent.

Mi-am amintit zilele astea de desenul animat Fetițele Powerpuff dând ca exemplu o fază dintr-un episod. Amintirea mea avea o valență umoristică. Apoi m-am gândit la întreg conceptul acestui desen animat și la ce înțeleg la vârsta asta din el. Personal îmi plac oricum toate postraționalizările cu iz nostalgic și mă mai uit la Youtube la interpretări retroactive ale desenelor pe care le vedeam când eram mici. Ed, Edd și Eddy, Mickey Mouse, Dexter, Curaj, câine fricos și multe alte desene au fost și sunt subiectul unor analize în profunzime.

Desigur, multe dintre ele stau sub incidența unor teorii ale conspirației cu ceva iz diabolic, dar chiar și așa, cred că tot există o fascinație în a compara viziunea ta de când erai copil și perspectiva de adult.

Eu m-am oprit cu gândul la Fetițele Powerpuff și o să pun aici pe rând ”teoriile” mele cu privire semnificația voalată și conceptele pe care le regăsesc în acest desen animat. Am revăzut câteva episoade.

Ca un scurt istoric pentru că, dacă ar fi să îl ascultăm pe Wittgenstein, când dezbatem o problemă trebuie să plecăm toți de la aceeași definiție, Powerpuff Girls a fost creat de Craig McCracken pentru Cartoon Network și a fost lansat în anul 1998.

Townsville

Toată acțiunea se petrece în orașul cu numele ”Townsville”. Cred că e destul de evidentă observația mea. Este un oraș generic, cu un nume generic, poate fi orice oraș vrem pentru că nu are nume, oferă libertate la identificare și la înlocuire, este un non-oraș. Asta îmi amintește de conceptul de ”non-lieux” propus de antropologistul francez Marc Auge.

Non-locurile sunt spațiile care nu dețin atât de multă semnificație de sine stătătoare astfel încât să se poată individualiza, să se diferențieze, să fie nominalizate. Ele rămân anonime, iar singura lor funcție perceptuală este aceea de tranzit. Exemple de non-locuri sunt aeroporturile, parcările, șoseaua, sala de așteptare, camere de hotel și chiar mall-uri. De dragul metaforei și pentru că Auge a lăsat loc subiectivității, am să numesc și eu Townsville ca fiind un cadru ce se propune ca non-loc.

qOl58XJ 2

Casa

Dacă orașul este unul vădit generic, casa în care locuiesc fetițele Powerpuff alături de profesor are un design chiar aparte. Minimalist și ușor avangardist, m-am întrebat în ce stil arhitectural s-ar putea încadra. Am aflat că ea este inspirată de Villa Arpel din filmul Mon Oncle lansat în anul 1958.

Diviziunea de rol între Fetițele Powerpuff

Facem o recapitulare: Blossom, cea roșie, care cumva din inerția și dinamica interacțiunii dintre ele, ea ieșea drept un lider al grupului, era cea mai cerebrală și isteață, Bubbles, cea sensibilă, copilăroasă, ușor neîndemânatică, albastră, cu voce subțire și plăpândă și Buttercup, cea verde, bătăioasă, intangibilă, rea, slobodă la gură pe alocuri, nevrotică.

Acum, îmi e destul de clară intenția stilistică. Autorul a vrut să delimiteze cât mai bine cele trei personalități, acestea să aibă parcursuri diferite, să acționeze diferit și de cele mai multe ori, erau dezvoltate subiecte de episoade care porneau din anumite detalii ale profilului lor psihologic. Cel pe care l-am văzut eu recent era despre cum Buttercup, în ciuda faptului că părea cea mai agresivă și mai lipsită de emoții ”plăpânde” dintre cele trei, are o slăbiciune frapantă: păturica ei de copil. Ea nu poate să se lupte cu monștri cei răi dacă nu mângâie acest talisman juvenil despre care ea are o superstiție și un atașament incomensurabil.

În regulă, pot să înțeleg această diviziune a personalităților într-un desen animat. Universul perceptual al copiilor nu este încă foarte dezvoltat, iar ei nu ar fi încă pregătiți de subtilități comportamentale, ba mai mult, este necesar ca o vreme să observe contraste și patternuri psihologice pentru a le învăța caracteristicile.

Însă asta m-a făcut să mă gândesc la un alt lucru. Nu cumva regăsim această segregare și în viața noastră de adulți, mai exact în sfera mediatică? În talent show-urile de la noi și din afară regăsim mereu această împărțeală. Îl avem pe lupul cel rău, pe cel supra-emoțional care se entuziasmează mult prea mult și pe cel neutru, dar cu un aer înțelept. Desigur, în percepția adultă contrastele nu sunt atât de delimitate, întrucât noi suntem capabili să observăm subtilități. Unii dintre noi.

Fetițele Români au Powerpuff Talent

119731186 2666523276998861 1152736424184121165 n

Să luăm ca exemplu unul din cele mai cunoscute talent show-uri de la noi, Românii au talent. Mihai Petre este Buttercup, dur, de neclintit, spaima oricărui talentat ce caută validare. Andra este Bubbles și am să spun doar atât, piele de găină. Florin Călinescu este Blossom pentru că a ajuns și el la o vârstă la care este general și cultural acceptat că cel mai bătrân este cel înțelept. Acum probabil o să vă întrebați ce facem cu Andi Moisescu, această fetiță Powerpuff adițională. Ei bine el a fost adăugat ca un apendice postmodernist, dar există și pentru el un corespondent. Pentru că un progres nu vine nicioidată singur, și în Fetițele Powerpuff moderne există o a patra eroină, Bliss, sau cum îi mai spun prietenii, Blisstina Francesca Francia Mariam Alicia Utonium care este, de fapt, prima fetiță Powerpuff creată de profesor, deci sora mai mare cu opt ani a eroinelor noastre neaoșe.

3 fetițe și un al treilea val feminist

Am râs, am glumit, dar Fetițele Powerpuff apar chiar într-un context interesant. Acest desen animat este considerat un produs al emergenței celui de-al treilea val feminist care prindea rădăcini din 1990. Acesta a câștigat rapid adepte, fiind un produs al contradicției față de cel de-al doilea val.

Ce susține, pe scurt, fiecare? Al doilea val a constat în taxarea fiecărei nedreptăți sub incidența căreia se aflau femeile. Acestea condamnau patriarhatul, își cereau drepturile, totul pe fundația deja așezată de primul val feminist a cărui acțiune s-a concentrat mai mult pe temeiurile legale ale ideii de egalitate. Din punct de vedere simbolic, femeile din al doilea val au încercat să atenueze acest gap între ele și bărbați într-un mod inedit. Devenind chiar ele mai masculine, ”sfidând” patriarhatul și începând să poarte pantaloni, păr mai scurt, să fumeze (lucru care a fost mai degrabă instrumentat artificial de Edward Bernays, cel este consider tatăl relațiilor publice, însă acesta avea o bază solidă socială pe care să implementeze campania pentru Marlboro). Acestea voiau să aplatizeze stereotipurile ce țin de aspect și rigorile vestimentare, susținând că femeile și bărbații trebuie să fie egali din orice punct de vedere.

Curentul a atras după sine un contracurent, iar, după cum spuneam, a treilea val a apărut în 1990 și a avut ca focus un manifesto față de mindsetul valului precedent. Adeptele noului val consideră că nu este normal să îți fie oprimate caracteristicile tipice feminine și feminitatea în general, că trebuie să te poți exprima așa cum simți ca femeie, fără a mima un anumit stil doar pentru a rezolva problema inegalității. Acestea susțineau că o femeie trebuie să fie în continuare sensibilă și sexuală, dar asta nu înseamnă că ea nu este la fel de puternică precum un bărbat.

Acum e mult mai clar de ce Fetițele Powerpuff sunt considerate un produs al celui de-al treilea val. Acestea sunt un model de eroine puternice, înrăite, dar totuși drăguțe, copilăroase și feminine.

Câte femei și bărbați, atâtea stereotipuri

Că tot vorbim despre femei, mi-am amintit peste două personaje feminine importante la care cele trei eroine se raportează de-a lungul serialului.

Miss Bellum, personajul care a reprezentat mereu motiv de mister pentru copiii din noi, întrucât fața ei era ascunsă, continuă să reprezinte un pol de fascinație. Prezența și caracteristicile ei se încadrează de minune în peisajul de inspirație feministă de care am discutat.

Ea întruchipează stereotipul secretarei sexy, cu o vestimentație lubrică, însă în cazul ei avem partea de un twist. Miss Bellum este cea care are grijă de tot ce se întâmplă în primărie, îl sprijină pe primar, în timp ce își păstrează anonimatul. În tot acest timp, după cum spuneam, o vedem mereu pe Miss Bellum purtând aceeași rochie scurtă și strâmtă, roșie, ce-i complimentează frumos silueta. Acest personaj este un alt simbol al celui de-al treilea val despre care vorbeam și la care se aliniază și fetele Powerpuff, doar că Miss Bellum este menită să atingă un alt punct al discuției: sexualizarea și puterea. Femeia trebuia percepută ca fiind puternică și capabilă dincolo de prejudecățile sexiste și misogine ale vremurilor.

Până și numele său este menit să ne transmită același mesaj. Deși ai fi tentat să spui că ”Bellum” vine de la ”bella”, deci ”domnișoara frumoasă”, în traducere liberă bellum înseamnă ”război”, așadar contrastul dintre aparență și esență, conflictul de prejudecăți apărut pe fondul unui context social tumultos este redat și prin numele personajului.

maxresdefault

Primarul, în schimb, un personaj aflat în relație directă cu Miss Bellum este un alt stereotip. Ceva mai caragialian de data asta. Ridicolul său vine din faptul că, în primul rând, nu are nume. Al doilea indiciu care ne indică un anumit stereotip este statura sa. Acesta este un primar stereotipic, îndrăgostit de secretara sa (după cum regăsim și în viața de adult laitmotivul adulterului cu secretara), ce se lasă complet în mâinile acesteia și este complet lipsit de autoritate. Ridicolul statului său este cu atât mai mare cu cât el apelează de fiecare dată la fetițele Powerpuff, niște copii ce reușesc să suplinească în fiecare zi lipsa unor autorități reale și mature.

La polul opus din punct de vedere al modelelor feminine, o avem pe ”Prințesa Vreau Bani” (I am really sorry, sunt din generația care a văzut desenele în română). Ea se clasează pe undeva cam pe același loc cu monștri, deci este un personaj negativ vădit. Chipul ei nu este nici pe departe la fel de plăcut precum al fetițelor Powerpuff, iar atitudinea pe care ea o are ne face să ajungem la o concluzie rapidă: bani egal răutate, cel puțin în jocul stereotipurilor încercat în desenul Powerpuff Girls.

Și profesorul aka creatorul fetițelor Powerpuff a intrigat și el cercetătorii, aceștia considerând că este un alt simbol pentru contextul social. Ca un text feminist din al treilea val, această respingere completă a figurii mamei este importantă, deoarece susține ideea unei noi rase de feministe care își poate negocia propria putere și poziția în lume, independent de luptele pentru eliberare și egalitate care au precedaseră acest fenomen.

Ca o ultimă idee legat de acest desen animat este tocmai faptul că orașul Townsville este un oraș generic și banal, complet lipsit de autorități în care 3 copii au acest rol mesianic. Acum mă întreb, e o idee bună să lași totul în seama unei puteri externe și supranaturale, denigrând astfel puterea statului care teoretic trebuie să se descurce cu obstacolele din oraș. Personal consider că e o metaforă foarte interesantă această perspectiva asupra fetițelor Powerpuff.

Dacă ar fi să extrapolăm și mai mult această idee, am ajunge la o analogie cu serialul The Boys, despre care am să povestesc într-un alt articol, în care supereroii nu mai sunt ființe supranaturale din proprie inițiativă, ci funcționează în structura unei corporații bine puse la punct, cu PR, marketing și tot ce trebuie, astfel încât ei surclasează în permanență capacitățile de apărare și de coping ce aparțin ale statului.

Un lucru similar se întâmplă și cu brandurile și bugetele direcționate către CSR-uri, respectiv cauze sociale din lume. Brandurile ajung să investească mai mult în rezolvarea problemelor și, astfel, problemele sociale se privatizează, dar ajung să servească unui ”greater good”. Daaar asta e un topic pentru altădată. Până atunci, toată lumea la desene.

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se