Per se

Furatul miresei cu Darth Vader. Un kitsch neînțeles.

Furatul miresei. Sincer nici nu știu de unde să încep. Cred că înainte să intru în discuția despre istorie trebuie să îmi clarific eu poziționarea față de acest ritual. Nu o să spun nimic nou, pare că cei din bula mea s-au pus de acord că e un obicei grotesc, dar care, cu toate acestea, este o afacere care reușește să câștige mulți bani furând (te-ai prins?) mirese cu: limuzina, talibani, Mickey Mouse, Zorro, pirați, soldați, Darth Vader sau americani (da, ai citit bine. Probabil capitalismul în care se află este atât de horror și de aceea. Dar care e faza cu Mickey Mouse? Sună a ceva fetiș freudian). Pentru suma potrivită, poate ai noroc de toți la un loc, că doar în limuzină e loc pentru toate spectrele culturale.

În primul rând, înainte să devenim serioși, de ce naiba ai vrea să îți pierzi propria nuntă? De ce ai vrea să pleci super târziu cu încă 3 amețite la propriu și la figurat, să mergeți cu niște necunoscuți îmbrăcați patetic, cu o mașină care nu vă caracterizează absolut deloc pentru că e doar o iluzie de o seara, împopoțonate și îmbrăcate total inconfortabil, într-un club plin de oameni care se super distrau până când un grup de histrionice festive să dea buzna și să se poarte de parcă toată lumea trebuie cel puțin să empatizeze cu momentul lor unic și să le ofere atenția și cheful lor. Realmente mi-a fost dat să fiu martoră la un astfel de moment de câteva ori în barurile în care ies și pe fața tuturor se vedea dezaprobarea, iar pe limbajul lor nonverbal al nuntașelor tradiționale neaoșe se vedea dizgrația.

Și de ce? Tradiție.

În continuare multă lume se comportă de parcă furatul miresei este așa un imperativ tradițional la nunțile din România, cu o încărcătură simbolică, chiar magică (considerând că dacă nu faci această tradiție nu vei avea noroc în căsnicie. Stai liniștită, nu e asta. Ai înțeles greșit. Sunt ratele.).

Întrebarea este: de ce facem lucruri care sunt în prezent doar cu forma, fără fond. De ce facem lucruri care și-au pierdut încărcătura simbolică? De ce ne purtăm ca la 1900, dar îl invităm pe Darth Vader să ne fure? Ne uităm la o pseudotradiție cu iz de kitsch care nu mai înseamnă nimic, ba mai mult, este un total balast și o pierdere de timp. Ca să nu mai spun, care e faza cu personajele astea? Mickey Mouse? Darth Vader? Americani?

Ce spun site-urile de ceremonii
Captură de ecran din 2020 10 21 la 11.02.37 p.m.

Am văzut pe site-urile de ceremonii că pseudo-simbolistica pe care o vând acestor tradiționaliști pioși new age este că ”mirele trebuie să dovedească că are ochi pentru nevasta lui, altfel o să i-o fure nuntașii”. Ok, boomer.

Un alt lucru amuzant și pe care îl și urmăream de altfel este cum prezintă ele istoria acestei tradiții. Deja informația se propagă ușor și mi se părea chiar amuzant ca niciun site să nu menționeze nimic de istoria reală a acestui obicei. Ba da, spun. Toate site-urile de ceremonii au luat cu copy-paste una de la cealaltă același fragment care spune o istorie absolut incertă, nesigură și care, de fapt, nu are nicio legătură cu adevărul istoric.

Este vorba despre mitul plasat de izvoarele literare romane în perioada primitivă a istoriei Romei, în timpul domniei lui Romulus sub numele de ”răpirea sabinelor”. În primul rând, răpirea și furatul sunt două concepte care se separă în istorie din punct de vedere al semnificației. Povestea e că odată cu definitivarea cetății Romei și popularea ei cu mulți bărbați, Romulus și-a dat seama că are nevoie de ceva mai multe femei. Sub pretextul unor sărbători – Consualia – ei au invitat tribul Sabinilor și pe femeile acestora. La finalul petrecerii romanii au răpit femeile, lucru care a declanșat, evident, un adevărat conflict cu tribul sabinilor.

Cât despre motivul ”răscumpărării” nu am găsit niciun izvor istoric serios, așa cum pretind site-urile de ceremonii. Acestea susțin de asemenea că acela a fost momentul când tradiția de a fura mireasa în seara nunții a devenit un obicei. Acest mit cu prea puține certudine factuală nu are nicio legătură cu ideea de nuntă sau mireasă, nu a fost vorba de răscumpărare și, în niciun caz, acela nu a fost momentul când a devenit un obicei.

Oricum, sunt curioasă dacă miresele care fac aceastră tradiție își pun vreo secundă întrebarea, între două testări de torturi, de unde vine ea, de ce trebuie noi să facem asta și ce semnifică.

Ce semnifică?

Furatul miresei nu a început ca o tradiție de bun augur și are diverse nunațe de explicații în funcție de societatea și timpul istoric la care te uiți. Izvoarele istorice din care aflăm informații despre acest eveniment pornesc din antichitate. Resortul și fitilul acestui obicei este conceptul ”ius primae noctis” sau ”droit du seigneur” despre care aflăm foarte multe detalii în cartea lui Andrei Oișteanu – Sexualitate și societate. Practic, această reglementare constă în dreptul feudalului/seniorului/regelui/suveranului de se culca cu soția mirelui în noaptea nunții. Acesta era un mod prin care seniorul își etala puterea de mascul alpha și de a p oprima pe cea a mirelui. Mireaca nu prea avea multe de zis în ecuația aceasta.

Chiar și despre acest concept, cel de ius primae noctis sunt multe controverse. Sunt atestări care certifică existența acestei lex non cripta, dar sunt și altele care ne spun că era folosit în vederea discreditării anumitor conducători sau regimuri și pentru a genera instabilitate, pentru a-l face pe conducător să pară crud și nesăbuit, acest obicei neexistând cu adevărat în acele societăți.

Cu toate acestea, obiceiul furatului miresei se întâmpla cu siguranță, pe baza celor povestite anterior, în Anglia medievală. Nobilii din societate luau mireasa de la nuntă, o necinsteau și apoi o aduceau înapoi mirelui. În caz că acesta din urmă nu dorea ca nobilul să-i dezvirgineze mireasa, era nevoit să plătească o răscumpărare.

De unde implicarea atât de mare a nașilor în acest ritual și, de fapt, care e treaba cu nașii? În aceeași carte am aflat că nașii avea rolul de inițiatori sexuali ai celor doi miri. Ba chiar, dacă mirele nu se dovedea vrednic de a consuma noaptea nunții cum se cuvine, nașa avea îndatorirea de a-i face o demonstrație real-time culcându-se chiar ea cu mirele. Ați crede că mireasa avea vreun complex de gelozie, dar nu. Tradiția făcea ca mireasa să se simtă chiar mândră atunci când acest lucru se întâmpla.

La polul opus, exista și dreptul nașului. În calitatea sa de inițiator sexual și ”coacher” al mirelui în ale dragostei programate de părinți, nașul îl ajută pe acesta să depășească cu succes probele inițiatice. De exemplu, o tradiție existentă în satele românești încă de la jumătatea secolului XIX-lea este cel al închiderii miresei într-un turn sau într-o casă cu porți de fier și lanțuri de către tatăl său ca metaforă a protejării virginității ei. Mirele este provocat să distrugă aceste porți și să se ducă să își revendice aleasa. În anumite cazuri, emoțiile și presiunea de moment îl fac pe mire să eșueze, moment în care nașul este cel care devine figura mesianică a serii. Caracterul eroic al probei conține implicit și un caracter erotic, iar nașul profită din plin de acest ”drept” al său, deflorând-o pe mireasă înaintea mirelui și fără ca acesta să aibă ceva de spus. Altfel, în cazul furtului, nașul este responsabil să îl ajute pe mire să își recupereze mireasa. Probabil ca să o poată dizvirgina tot el.

Deci? Furăm și noi un mire numai așa de amorul hipsterelii?

Oișteanu, A. (2018). Sexualitate şi societate: istorie, religie şi literatură. Polirom.

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se