Per se

Homo turisticus: ghid de autenticitate și exotism la ofertă

Anii 2000 vor fi exotici sau nu vor fi deloc. Contextul pandemic a scos la iveală multe lucruri despre noi. Am învățat să stăm mult în casă, am învățat să stăm cu noi. La polul opus, nu am mai putut călători, iar când s-a putut, oamenii au plecat departe să îi învețe pe ceilalți.

Probabil ați văzut deja știrile din pragul sărbătorilor despre românii care au animat holurile aeropoartelor pentru a pleca departe, în locuri cu soare, cele mai multe dintre ele cât se poate de exotice. Desigur, nu neg că de multe ori presa vrea să scoată în evidență anumite detalii pentru a-și face stocul de senzațional și pentru a consolida anumite mentalități și preconcepții, dar de data asta acele știri mi-au confirmat o observație care deja se construia pe baza postărilor din grupurile de călătorie.

Plec departe

Poate una din cele mai mari crize existențiale ale omului în perioada pandemică a fost cea de natură turistică. Când orașele europene încă se aflau în plină pandemie, o soluție mesiancă a venit din partea țărilor, orașelor și satelor exotice, acum denumite generic, minimalist și sugestiv ”stațiuni sau destinații exotice”. (Găsesc interesantă și această migrație semantică în care statutul geopolitic al orașelor și satelor se estompează lăsând locul unui termen atribuit de ”beneficiari” – stațiune, destinație.) Calculele sunt simple. Trebuie să pleci, dar dacă tot trebuie să îți faci testul obligatoriu COVID (și să mai dai bani și pe acela), la care adaugi tensiunea și setea de nou și de descoperire acumulată în perioada de lockdown, nu e o opțiune bună să plecăm departe și să avem parte de o experiență total disruptive?

Grupurile de travel s-au aglomerat rapid de păreri cerute și împărtășite de masa de exploratori, iar echilibrul acestui ecosistem s-a restabilit cât de cât. Complementar am apucat să citesc cărtea lui Vintilă Mihăilescu, Hotel Ambos Mundos care abordează și acest concept de homo turisticus, dar și cartea The Tourist As a Metaphor of the Social World de G. M. S. Dann pe care le voi folosi drept suport teoretic pentru dezvoltatea observațiilor ce urmează.

De ce călătorim?

După cum susține și MacCannel (în lucrarea The Tourist) oamenii sunt într-o permanentă și aproape anxietantă fugă după autenticitate. Suntem claustrați de ritmul repetitiv și banal al vieții noastre de zi cu zi, iar directiva principală a vieții noastre este să fim cât mai unici, cât mai ieșiți din comun, cât mai diferiți, să avem ce să povestim, să descoperim continuu. Social Media pune de asemenea umărul la această treabă arătându-ne cu regularitate în ce vacanțe mai merg prietenii noștri, ce oferte de neratat există. Sentimentul de fear of missing out nu ne este străin și facem pe dracu în patru să mergem într-o vacanță unică și cât mai ancorată în specificul local (oricare ar fi acela) chiar dacă asta înseamnă să ne împrumutăm sau să apelăm la această gură de aer proaspăt a aspirațiilor celor din low-middle class de a face activități precum high-middle class-erii, creditul bancar.

Așadar călătorim pentru a ne îndeplini acest mare imperativ al vieții, fără de care simțim că ratăm adevărata miză, autenticitatea, originalul. Oamenii despre care vorbesc au ales să meargă în locuri cât mai îndepărtate de cultura lor, de la care așteptau un adevărat șoc cultural, locuri încărcate de istorie (cuvânt des regăsit în discuțiile de pe grupuri) și mai ales locuri cu natură, una din caracteristicile care ne lipsesc din ethosul industrial-urban, gri și cimentat în care muncim în fiecare zi. Uneori ai senzația (și chiar am auzit o astfel de povestire la un moment dat) că oamenii muncesc în ”jungla urbană” timp de luni întregi pentru a-și refula adevărata lor identitate (care este claustrată în mod obișnuit) în 2 săptămâni de vacanță la nisip fin, mare albastră și heritage cultural.

Am o opinie, poate nepopulară, dar cred că într-o mică sau mare măsură această mentalitate duplicitară care ne spune că aici este ciment, urban, gri, iar eu, călătorul (my true self) trebuie să merg acolo pentru a obține natură, generează o formă de rutină sezonieră (ca un soi de transhumanță) care modelează și intențiile aparatului administrativ. De ce să facem mai multe locuri verzi dacă oamenilor le place și insistă să meargă dincolo pentru a se reconecta cu natura.

În aceeași linie, așa cum spune și MacCanell, vacanța în țări exotice se comportă precum o pauză, o evadare de la mundanul nostru de acasă, de la plictisitorul, dezamăgitorul spațiu în care suntem prinși și căruia nu îi aparținem. Însă mergem în vacanță și suntem șocați cultural, ne jucăm de-a găsește diferențele și încercăm la orice pas să ne aplicăm propria matrice culturală în acel loc. Nu ne simțim nici acolo ca acasă și o parte din noi se simte în continuare constrânsă simbolic. În acest fel, călătorul este o entitate continuu nomadă spiritual, continuu alienată și în căutare de acel ”acasă” care să îi permită adevăratului său sine să se desfășoare. Dar nu îl găsește niciodată.

Tot în cartea The Tourist As a Metaphor of the Social World am regăsit o comparație foarte interesantă. Călătoria de tip ”safari” a devenit un soi de religie a contemporaneității în care turistul se comportă precum un pelerin pios ce întreprinde o adevărată călătorie inițiatică a eroului, o călătorie sacră ce are să îi dezvăluie adevăratul sens al vieții.

Un alt motiv pentru care călătorim este pentru că ”așa face un om civilizat”. Cum să nu călătorești? Și de ce să călătorești în locuri pe care nu le știe nimeni? Ne călcăm unii altora pe urmele drumurilor unice, autentice și diferite pe care le facem. Parcă și văd o reclamă creată de o agenție de turism: ”Bucură-te de o vacanță unică și descoperă locuri nemaivăzute!”…

Ce facem în vacanță?

Nu am avut până acum ocazia să călătoresc mai departe de Europa, dar din ce am observat și eu și din ce am mai citit cred că pot să fac o scurtă trecere în revistă a celor mai tipice comportamente pe care oamenii le au în vacanță (multe dintre ele inspirate din cartea lui Vintilă Mihăilescu).

Pe de-o parte avem turiștii care își aduc în bagajul de vacanță propria cultură, iar perioada petrecută într-o țară exotică nu este altceva decât o perioadă cu ghilimele în viața lor. Aplica matricea culturală maternă pe oriunde se duc și încearcă pe cât posibil să aibă o rutină similară, să mănânce aceleași lucruri și vizitează probabil cele mai stereotipice locuri, de tipul Top10 TripAdvisor.

Avem turistul digital care în focurile redescoperirii de sine uită să descopere împrejurimile și fotografiază absolut fiecare colțișor de teama de a nu îi scăpa paradisul printre degetele încordate de la atâta editat. El se pierde, dar de fapt, nu cred că s-a găsit niciodată.

Mai mult decât atât, este turistul egolatru pentru care exoticul din jurul său, ”străinătatea” nu este decât un alt decor pentru pozele ce urmează să ajungă pe internet. El nu este acolo, dar nici aici, dar într-un fel peste tot și niciunde, iar noutatea sa vine din numărul mai ridicat de aprecieri și indulgențe din partea prietenilor și pseudo-prietenilor.

Probabil categoria pe care o detest cel mai mult și pe care chiar am văzut-o recent pe un astfel de grup este turistul care se străduiește din răsputeri să asimileze cultura în care se duce. Este o încercare forțată, superficială și de cele mai multe ori jignitoare la adresa nativilor să te prezinți ca un simulacru nereușit al culturii lor.

Cel mai grăitor exemplu în acest sens sunt persoanele care merg în zonele luxoase din Africa (Zanzibar fiind cel mai cunoscut exemplu) și se fotografiază cu un copil de culoare (probabil defavorizat din punct de vedere economic). Am văzut poza asta la prea mult persoane și tot încerc să o deconstruiesc pentru a-mi da seama ce naiba vrea să transmită. Este un ”hei, uite, am înțeles cultura lor luând un copil care se vede clar că nu e din cultura mea” sau ”hei, am trăit ca un nativ”. What is wrong with you people?

Un alt exemplu penibil e când mergi și îți cumperi accesorii și haine de la un magazin de produse de masă pentru a arăta ca un nativ sau când îți faci codițe ”tradiționale”. Ca să nu mai spun că sunt acești agenți ai asimilării culturale care vin știind și 2-3 cuvinte stereotipice precum Hakuna Matata.

Apropo, știați că din studiul realizat de MacCannell a rezultat că oamenilor nu le place să li se spună turiști? E o formă de insultă și de nerecunoaștere a meritelor de apropiere culturală să îi spui unui om că e pur și simplu ”turist”. Mai bine încercați cu ”explorator”, ”conchistador spiritual” sau ”călător”.

4745 1
Exotism la promoție

Ce vreau să fac prin acest articol este să atrag atenția asupra fenomenului de masificare a exoticului. Cred că e chiar un truism să spun cât de dihotomic sună să spui că mergi într-o vacanță exotică la promoție sau că mergi în aventura vieții tale cu o agenție de turism. Turismul de masă, așa cum bine conchide și G. M. S. Mann în lucrarea sa, este o metaforă excelentă la schimbările din viața socială de acasă. Una din opiniile listate este că activitățile turiștilor reflectă tot ce ei nu sunt cu adevărat pentru că vacanța este ocazia de a fi pentru puțin timp tot ce nu ești în mod normal. Este, dacă vreți, o anti-caracterizare, un anti-eu.

Anii 2000 vor fi exotici sau nu vor fi deloc, cum spuneam. Legat de contraste am văzut câteva mențiuni pe grupurile de călătorie care…mi-au atras atenția, să zicem. Una dintre ele vine de la o doamnă care spune își căuta o vacanță exotică și că a mers în Zanzibar unde a găsit o plajă superbă, cu apă albastră, cer senin și lux. Citez ”este exact așa cum mă așteptam să fie în Africa”. Genul acesta de judecată arată cât de distorsionată ajunge să fie perspectiva noastră despre anumite regiuni din cauza turismului de masă. De cele mai multe ori turiștii nu văd de fapt nimic din adevărata cultura locală pentru că ea ar fi una care ar contraveni ”ofertei” pe care ei o așteaptă și pentru care au plătit.

Dulce avuție: magneți de frigider și alte suveniruri ”autentice”

Un fetiș deja extrem de popular în rândul speciei homo turisticus este să adune cu entuziasm mărturiile acestei escapade a autenticității lor. Este o dovadă a îmbogățirii de sine, care fie stă străjeră pe frigider, fie este oferită cadou celor apropiați ca un mesaj care spune fie ”uite unde am ajuns”, fie ca o urare ”îți doresc și ție să ai parte de asta”. În același repertoriu, cu accent pe zonele exotice, avem suvenirurile care replică diverse amulete, măști, accesorii sau însemne folosite odinioară (sau încă) de triburile existente în vecinătate, dar pe a căror semnificație reală turiștii nu o cunosc sau știu una care a fost oferită simplist de către nativi pentru a spori fascinația călătorilor curioși și, automat, vânzările. Probabil cineva, undeva a primit o amuletă folosită într-un ritual de sacrificare a dușmanilor și nu știe asta.

Nici nativilor nu le e ușor

Apropo de lucruri pe care le fac nativii. Credeați că doar turiștii profită de pe urma ”exoticilor”? Ei bine, există regiuni care realmente trăiesc din turism și, din păcate, ajung să facă numeroase compromisuri în acest sens. Pofta nestăvilită de nou a oamenilor a făcut ca 80% din economia provinciei Bali, din Indonesia să fie reprezentată de turism. În acest sens, numeroși indigeni sunt angajați la propria cultură pentru a le face pe plac turiștilor.

Așa cum povestește și Vintilă Mihăilescu în cartea mai sus menționată, turiștii au tendința de a se holba (tourist gazing), în căutarea lor de noutate, la nativii pe care de cele mai multe ori îi privesc cu o doză de superioriate și fascinație iscoditoare. Tot dl. profesor povestește cum la rândul său a auzit o istorisire despre un bărbat care la un moment dat face poză cu o femeie îmbrăcată în vestimentația tradițională din tribul din care provenea pentru a-și face oamenii poză cu ea (o parte din ”costum” fiind lipsa sutienului). Mâna turistului ghiduș a ajuns în mod libidinos pe sânul femeii, iar în acest fel, o amintire trainică și ”autentică” fost creată.

Cum spuneam, nativii încearcă din răsputeri să se ridice la exigențele și așteptările construite de agenția de turism, agențiile de publicitate și stereotipurile culturale pentru dragii de turișiti care își caută sinele la coadă la pictat pe față.

O altă problemă generată de turiști în țările exotice este faimosul snorkeling care de multe ori este întreprins și de inși care nu știu să înoate, dar care nu se pot abține de la această activitate emblematică și de neratat așa încât de cele mai multe ori, din nesiguranța din mediul acvatic și din lipsă de capacitate, ajung să calce pe corali și să îi distrugă. Not cool.

ERAEZ3VXYAUNWRz
Cu rucsacul în resorturi de lux

Fără vreo intenție serioasă de a tipologiza, am urmărit și instanțele de tip guru ale acestei lumi. Bloggeri și vloggeri de travel par să fie îndrumătorii spirituali și economici ai adepților. Ei publică impresii și sfaturi și au o identitate în funcție de locurile în care le place lor să călătorească (presupun). Am găsit mai multe nume de astfel de blogguri care sugerează un anumit tip de călătorie, respectiv cea de tip aventură, cea nomadă, ușor periculoasă. Numele bloggurilor aveau în compoziție cuvinte precum: ”rucsac” (în sensul de ”cu rucsacul în lume” aka călătorie savage, spontană), ”aventură”, ”umblu”, ”peripeții” etc.

O postare anume mi-a atras atenția, una în care unul din aceste blogguri care la prima vedere mi-a lăsat impresia că predică genul de călătorii de care spuneam, povestește de fapt un adevărat itinerariu despre cum și-a rezolvat toată călătoria în mod convenabil cu o agenție de turism, a fost lua cu mașina de la aeroport, a stat într-un resort de lux, mâncare asigurată etc. Dau acest exemplu pentru că mi se pare că subliniază o dată în plus acest ethos aventurier, autentic, îmi permit să spun chiar sălbatic (în sens pozitiv) pe care vrem să ni-l apropriem, care ne oferă (paradoxal) un confort psihologic în itinerariul nostru de altfel mundan și banal de zi cu zi, dar care de fapt este doar o altă formă de exotism la ofertă și de ”pachet promoțional de alteritate”.

În concluzie, ar mai fi multe de spus pe acest subiect și o să continui să mai citesc în această direcție. Întrebarea retorică de final ar fi: de ce călătorim?

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se