Per se

Învățăm politică cu Bravo, ai stil (sezonul 6)

Aseară mi-a făcut o vizită prietena mea, E. care în jurul orei 8 jumătate – 9 și-a deschis subtil telefonul să se uite la finala Bravo, ai stil în timp ce ne puneam la curent cu ce s-a mai întâmplat în viețile noastre. Nu am urmărit, dar am zis că dacă tot e un eveniment important și măcar mai știu personajele care au participat (pentru că a fost un sezon cu celebrități) mă gândeam că, mai ales în prezența ei, avea să fie amuzant.

M-am uitat doar la primul sezon BAS (cel în care a câștigat Silvia) și am mai văzut pe alocuri fragmente din diverse emisiuni în care se întâmplau lucruri inedit de scandaloase (pentru că altfel emisiunea mi-a lăsat impresia că e mai mult despre gălăgia perpetuă și jocurile de putere decât despre stil). Așadar, impresiile pe care o să le emit acum sunt formate pe baza emisiunii de aseară, a fragmentelor văzute de-a lungul timpului, a primului sezon, a grupurilor de comentatori BAS de pe Facebook în care am intrat azi ca să fac puțină documentare, cu ajutorul răspunsurilor pe care prietena mea mi le-a oferit la întrebările mele naive și a culturii mediatice pe care o am cu acest tip de emisiuni de tip concurs câștigate din vremea în care uitatul la TV nu devenise un aspect retrograd în viețile noastre.

Așadar după un an plin de evenimente politice care mai de care mai spectaculoase și neașteptate, încheiem anul cu o analiză în care observăm cum jocul politic se transpune și în alte dimensiuni ale realității noastre. Jocul politic face parte din noi.

Bravo, ai stil = politică, strategie, democrație?

Acest articol se vrea o analiză de tip analogie. Bravo, ai stil mi-a lăsat aseara impresia că este foarte politic. Și nu, nu în sensul în care Andreea Tonciu își împarte stilistul cu Gabriela Firea și nici în sensul că USR o susține pe Alexandra Ungureanu. Ci cred că lupta pentru putere, angrenarea într-o cursă în care cineva trebuie să iasă câștigător generează în mod organic o structură și o desfășurare de forțe de tip politic. Oamenii reacționează în mod instinctiv la astfel de provocări și obiective și devin puternic înrădăcinați în propriul joc politc.

Ilinca Vandici a vorbit foarte mult despre voturi și despre cum soarta câștigătorului este în mâinile publicului și instant i-am zis lui E. ”ție nu ți se pare că parcă e la alegeri aici?” Ba da.

Sunt mai multe lucruri pe care vreau să le punctez, dar lista este deschisă și pentru alte puncte în care considerați că putem stabili vreo analogie (mai ales că eu nu cunosc așa bine emisiunea).

Captură de ecran din 2020 12 20 la 10.16.33 p.m.
Tipologii de lideri

Cred că putem stabili din capul locului că cea mai mare asemănare dintre BAS și politică este faptul că lupta nu are în centrul său stilul, respectiv capacitatea reală de a guverna, ci emoția, valorile pe care le transmiți și le împărtășești cu o parte din ”electorat” sau altul. Bravo, ai stil este o campanie electorală continuă în care potențialii ”liderii” trebuie să își expună un eu cât mai dezirabil posibil. O să iau doar câteva dintre fete, cele care au ajuns până în finală și despre care eu am reușit să îmi formez o părere.

  • Andreea Tonciu: Andreea Tonciu joacă rolul liderului venit din popor, dar spre deosebire de Theo Rose și a sa inocență, ea este poporul supărat, opinios și virulent în afirmații. De multe ori afirmațiile ei sunt ușor agramate, dar asta nu o face să fie mai puțin carismatică în ochii publicului ei. Pe modelul ”oameni suntem și toți greșim”. Deși opinia dezirabilă în privința Vioricăi Dăncilă era că modul ei de exprimare lăsa de dorit, asta nu a oprit o mare parte din electorat să nu o voteze pe baza ”identificării” lor cu omul simplu și trecut prin viață ale cărui valori personale puternice nu pot fi puse într-un con de umbră de un aspect așa neinteresant precum…vorbirea. Altfel, Andreea Tonciu se marketează pe sine ca fiind o doamnă, o mamă, o femeie care se sacrifică continuu, este doamna Tonciu-Niculescu. Își neagă trecutul și mizează pe familie. O mai țineți minte pe candidata Daniela Șerban care gira în lupta politică cu calitatea ei de ”mamă de gemeni”? Sau vă mai amintiți când oamenii îi spuneau lui Nicușor Dan că e greșit faptul că el nu își expune familia? Ei bine, Tonciu pare că știe destul de bine cum merge cu valorile bazate pe familie într-o astfel de luptă pentru putere.
  • Alexandra Ungureanu: Alexandra Ungureanu este un lider carismatic și democratic. Știe când să vorbească și când să tacă pentru că ea, dintre toate, vine dintr-un total alt mediu. Ea este, dacă vreți, hipsterul grupului, ea este anti-sistem. E genul pe care dacă o întrebai acum un an despre BAS ți-ar fi spus că este o tâmpenie superficială. Are o tactică bună, nu face alianțe doar de dragul volumului, comunică foarte bine atât în emisiune, cât și pe social media. Vrei să fii în tabăra Alexandrei Ungureanu pentru că ea e the cool one, cea pe care se vede că și juriul o apreciază pentru că e diferită, carismatică și inteligentă. Ea este artista grupului, cea boemă, smart, genul care dacă ar fi într-un partid cu siguranță ar lua măsuri care ar duce la gentrificarea unui anumit oraș din cauza exigențelor creative.
  • Cristina Șișcanu: Cristina Șișcanu este un lider autoritar. Se impune la fiecare pas și face coaliții care să o ajute. Este cea inteligentă, cea care nu ratează nicio ocazie să își taxeze contracandidatele când greșesc gramatical sau retoric. Dar nu și pe Andreea Tonciu, nu. În cazul ei, Cristina invocă argumentul identitar – ”așa e carisma ei, nu e proastă”. Asta până prezența Andreei Tonciu nu mai este un element bun de lobby în coaliția ei și atunci se dezminte de ea. Cristina Șișcanu a făcut Facultatea de Drept și e mereu în gardă atunci când e atacată (ba chiar ușor paranoică uneori astfel încât pare că suferă de mania persecuției așa puțin). Un alt lucru interesant, ea nu se teme să submineze autoritatea care trebuie să o legitimeze (îi impută Ralucăi Bădulescu că ea nu are expertiza necesară pentru ca juriza). Jos sistemul!
  • Theo Rose: Theo Rose îmi pare liderul popular care câștigă prin faptul că se apropie atât de mult de omul de rând. Nu se poziționează în niciun fel deasupra altor oameni și nici nu încearcă. Ea vorbește simplu, apropiat de stilul colocvial, nu se formalizează, cântă manele, un gen de muzică de multe ori blamat de un anumit target (deci clar ea își definește electoratul și prin această caracteristică), dar este foarte asumată în această privință. Nu se ceartă cu nimeni în particular și nu e virulentă în afirmații. Este oaia blândă și inocentă care place oamenilor, e inofensivă.

Concluzia e că jocul politic de la BAS se rezumă (în opinia mea) mai mult la aderarea la valorile personale ale concurentelor și identificarea cu un anume ”program de guvernare simbolic”, în timp ce aspectul central, cel al stilului și modei, cade în derizoriu. Așadar, nici aici pare-se că nu putem avea parte de un lider tehnocrat, ca să zic așa.

Captură de ecran din 2020 12 20 la 10.14.36 p.m.
Campania electorală

În timp ce în platou au loc desfășurări de forțe care hrănesc sufletul avid de scandal al celor de acasă, pe Social Media se întâmplă o adevărată campanie electorală. Fiecare concurentă profită de intimitatea propriului teritoriu digital pentru a face dezvăluiri și declarații departe de presiunile TV-ului, are conversații cu electoratul, își consolidează valorile pe care le expune în mod repetat, se justifică și sabotează contracandidatele cu informații ”pe surse”. De multe ori aici s-a adus acuzația laitmotiv: are stilist. A avea stilist = candidatul minte când spune că va reuși să respecte programul de guvernare. A avea stilist înseamnă că nu ai expertiză, este o acuzație gravă care te poate scoate din jocul politic.

Tot Social Media funcționează și ca un fel de ”exit-poll”. În finala de aseară, Theo Rose a spus la un moment dat că ea știe deja că Alexandra Ungureanu va câștiga concursul pentru că a văzut că și-a adunat o comunitate foarte mare și puternică în online. Social Media vine ca o validare și le permite concurentelor să facă speculații legate de alegerile potențiale ale electoratului și tot asta face mai facilă crearea de strategii de propuneri spre eliminare și coalizare.

Electorat dezbinat

Am observat mai multe comentarii în care oamenii sunt confuzi din cauza alegerilor scindate. Din câte înțeleg, o parte din electorat se află pe Facebook, iar alta pe Instagram. Cel puțin aceasta e segregarea ”spațială”, cea simbolică este că cei de pe Facebook comunică mai transparent, mai fun, mai respectuos, au alegeri comune (cele mai dezirabile: Alexandra și Theo Rose), în timp ce electoratul de pe Instagram este această nălucă totală aflată într-un con de umbră negativă. Nimeni nu îi cunoaște, nimeni nu îi are ca prieteni, dar ce știm clar este că au niște valori tare îndoielnice, votează cu acei candidați obscuri și sunt mult mai virulenți și mai ”hateri”, ceea ce e în mod organic asimilat cu un oarecare primitivism intelectual.

Oamenii de pe Facebook, la fel ca pe scena politică la care am asistat cel puțin în ultimul an este scindată în „bule”, bule de încredere, bule partizane, bule cu valori comune și cu o anumită filosofie de viață care se transpune în alegerile politice. E foarte greu să ni-l imaginăm și să îl conștientizăm pe ”celălalt”. Celălalt este un intrus simbolic ale cărui alegeri par de neînțeles de multe ori. Alteritatea se poziționează la polul opus și nu face decât consolideze o bulă reconfirmându-i o dată în plus tot ceea ce nu este. O bulă este mai solidă atunci când are un dușman comun.

Reacțiile de după această finală mi-au amintit de discuțiile recente de la alegerile parlamentare în care AUR venea ca o verișoară din Italia la masa de Crăciun a familiei politice. Cu bune, cu rele membrii familiei se înțelegeau, se cunoșteau, se certau și se împăcau, dar prezența verișoarei ciudate a creat o instabilitate totală. Cine este AUR și de unde a venit? se întreba toată lumea.

Captură de ecran din 2020 12 20 la 10.16.20 p.m.
Coaliții și strategii

Poate cel mai interesant lucru pe care l-am observat în demersurile de la BAS sunt coalițiile și strategiile pe care concurentele le fac între ele. După cum spuneam și mai sus, lupta pentru putere naște structuri politice în mod organic, este ca un sistem de supraviețuire.

Aici cred că o să greșesc foarte mult pe seama carențelor mele de cunoaștere aprofundată a emisiunii și chiar aștept completări și gânduri. Din câte înțeleg, la început coaliția cea mai clară era cea a lui Tonciu, Oana Radu și Șișcanu. Ele trei împreună aveau un dușman comun și de temut care le unea: Deea Codrea. După ce avea să o elimine existau 2 posibilități. Fie se dezbină și concurează de acum una împotriva celeilalte, fie își găsesc un nou dușman. Regulile erau însă clare. În coaliție nu se propune spre eliminare și nu se comentează negativ de ținutele celorlalte. Adiacent mai exista un conflict ardent, cel între Tonciu și Alexandra sau între, practic, oricine și Roxana Nemeș. Nimeni nu era împotriva lui Theo Rose, ea era neutră, era, dacă vreți, un fel de Elveția.

Cu toate că o coaliție pare cea mai bună idee într-un astfel de joc de putere, trebuie totuși să ai grijă și la mecanismele din interiorul ei. Cine e alpha? În cazul triadei menționate anterior, pare că Șișcanu reprezenta autoritatea voalată, cea care de altfel a și părăsit simbolic grupul atunci când a simțit că programul valoric a lui Tonciu și Oana Radu nu mai corespundea cu agenda ei.

Și mai interesantă mi se pare prezența fantomatică a Silviei Popescu, câștigătoarea primului sezon BAS, cea care s-a remarcat prin firea ei volubilă și extravagantă și care trăiește și acum spiritual în această emisiune. În fiecare sezon Silvia oferă votul ei de încredere cuiva din acea emisiune, participă și ea tacit la coalizare și susține din umbră candidatele. A spus acum pe Instagram că este al 3-lea sezon în care ”câștigă”. Silvia nu mai e doar un candidat acum, Silvia s-a instituit precum un regim, iar dacă ar fi să analizăm și din acest punct de vedere, câștigătorii de la BAS ne spun foarte multe despre traseismul politic al electoratului și despre schimbările de regim. Anul acesta a câștigat iar opulența și extravaganța în pofida simplității și egalității, deși ”socialismul glamouros” (Theo Rose) era în imediata apropiere.

Un alt gen de strategie pe care am observat-o este cea de votare. Într-o emisiune, Alexandra Ungureanu a spus că o va vota pe Șișcanu pentru că este convinsă că nu va ieși ea pentru că este susținută de public. Aflată în dificultate de alegere și într-un adevărat conflict de valori, Alexandra a făcut câteva ecuații în capul ei și a generat o strategie de votare foarte interesantă. Ce nu a luat ea în considerare este valoarea simbolică a votului, pe lângă cea funcțională. Poate că votul nu o afecta pe Șișcanu, dar simplul fapt că s-a pus problema ca ea să fie eliminată a născut reale dubii în percepția publicului.

Fetișizarea democrației și neîncrederea în autoritate

BAS este cu adevărat un simulacru al democrației. Oamenii votează organizat, există mai multe ”tururi” ca să le spunem așa, există oameni care ies și cărora nu le rămâne decât să îi susțină pe cei din interior pentru câștiga și ei simbolic. Oricum ar fi, publicul decide. Juriul are și el o oarecare putere de decizie, dar este parțială. Să spunem că e o republică semi-juridențială (am inventat cuvântul, ok?).

Principala problemă a acestei ediții a fost legitimitatea îndoielnică a voturilor. Oamenii din bula la care m-am uitat eu (cea de pe Facebook și da, recunosc că nu e paritate pentru că nu am documentat și ce se întâmplă pe Instagram) consideră că voturile nu au fost corect numărate. Poate nu neapărat în cazul Alexandrei care a dovedit de-a lungul cursei că este o posibilă învingătoare, dar procentul obținut de Deea Codrea a pus o mulțime de semne de întrebare.

Un alt lucru interesant la acest sezon a fost informația care s-a scurs din dedesubturile mediatice, aceea că Theo Rose este câștigătoarea. Finala a fost așadar un fel de ”Mihaela, dragostea mea, am învins!” în care dimineața credeam că Theo Rose va pleca acasă învingătoare, dar numărătoarea a dat peste cap socoteala fanilor BAS.

Acum eu nu sunt aici să pun la îndoială legitimitatea desfășurării acestei democrații unde autoritatea este Kanal D, dar mă întreb dacă îndoiala oamenilor vine dintr-o posibilitate reală de a exista niște ”interese la mijloc” exercitate ilicit de această autoritate sau pur și simplu din lipsa de viziune (pe care cu toții tindem să o avem la alegeri) față de alte bule și față de preferințele și nevoile ”celorlalți”.

Captură de ecran din 2020 12 20 la 10.16.41 p.m.
Debriefing pe rezultate

Chiar în timp ce scriu acest articol, pe grupurile BAS se desfășoară un adevărat debriefing politic. Îmi și imaginez o emisiune cu Cristoiu în care să se discute dacă Theo Rose sau Alexandra merita mai mult și în ce măsură principiile democrației de la BAS se mai respectă de către ”stat”. Oamenii sunt dezamăgiți sau foarte fericiți de rezultate. Se felicită cu cei din bula lor și de dezmint tot mai mult de ”alteritate”, de ceilalți. Privesc cu ochii entuziasmați către un viitor strălucit, către noi alegeri și noi dispute.

Ce îmi e mie clar din toată această discuție este că BAS ne dovedește că avem jocul politic ”în sânge”, îl recunoaștem intuitiv chiar dacă nu îl cunoaștem, avem mecanisme strategice, iar cei care nu le au și nici nu sunt destul de speculativi pentru a se ralia într-o coaliție rămân pe afară. Probabil o să mă uit și eu la sezonul viitor. Sau nu. Nu știu. Oricum ar fi, așa cum spune și un membru al unui grup de Facebook, finala BAS cu siguranță a incitat mai mulți oameni decât alegerile parlamentare din România.

Dar de ce?

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se