Per se

Paradoxul emancipării feminine

Emanciparea feminină deja nu mai e un secret pentru nimeni. Femeile au făcut multe progrese deja, lucrează până noaptea târziu cot la cot cu bărbații, glorifică pe internet că ele nu știu să gătească pentru că sunt moderne și își programează viața de familie în funcție de jobul 9 to 5.**Acest text conține de urme de ironie, dar asta nu înseamnă că ele dezaprobă total o idee sau un subiect. Emanciparea e, desigur, bună.

Am dat peste lucrarea ”Femeia consumată și femeia care consumă” și asta m-a făcut să mă gândesc mai bine la această emancipare feminină și cum a început ea de facto.

Perioada interbelică în România găsește femeia, privită din perspectiva de consumator, poziționată în mentalul colectiv, chiar și al ei, prin puternici piloni arhaici, având eticheta de gospodină, bucătăreasă, mamă, casnică etc. Aceasta trebuia să știe să gătească, să fie o soție bună, căci, altfel, orânduirea ei în firul social și matrimonial normal ar fi fost o misiune dificilă.

Deoarece femeile trebuiau să se asigure în permanență că totul este pregătit pentru toată lumea, s-a instituit ideea că ele nu trebuie să mănânce în același timp cu bărbații. Punctul culminant al acestui crez social a fost când privilegiul de a primi hrană s-a transferat către segmentul cu ”profesiune” și al cărui cuvânt avea greutate în familie, hrana fiind pusă în analogie cu un fel de ”combustibil intelectual”. Vorbind despre greutate, aici se naște un mare paradox, căci tot în interbelic, asupra segmentului feminin se impune un mare etalon de conduită fizică. Industria publicitară injectează cu celeritate în rutina zilnică parametrii unui vis fizionimic: bust- 94 cm, talia- 74 cm, șolduri- 95 cm, coapse- 51, circumferința brațului- 25, acest cult fiind amplificat și de anumite elemente recurente în iconografia publicitară precum oglinda, modele de femei cu măsuri perfecte…

O schimbare de paradigmă apare în peisajul publicitar în baza unei tendințe sociale de emancipare, industrializare, occidentalizare. Astfel, în anul 1933 apare prima reclamă la conservele Grivița în care este prezentată o instanță feminină ce apare din bucătărie senină și aranjată cu o tavă de mâncare în mână, iar pe lângă, conserve deschise și aruncate. La fel cum vedem matricea existențială și superficială de ”Miss” din concursurile de frumusețe America, pe piața din România Mare apar produse inspirate din bucătăria laissez-faire, dar haute cuisine preluate din Franța. Așa se face că pe rafturile oamenilor apar tot mai des conservele, mâncăruri gata pregătite, care lăsau timp femeii, fie ea privită în industria publicitară ca gospodină, mamă sau gazdă, să se gătească pe sine, conspirând totuși cu ochiul critic și atotputernic al entităților masculine din încăpere.

Interesant aici însă, este că din punct de vedere al reprezentării grafice ale acestui nou trend social, în reclame apăreau acum bărbați bucătari dolofani și veseli care se presupune că realizau conținutul mâncărurilor delicioase. Așadar, mesajul transmis de publicitatea interbelică suferă o mutație de la „femeile trebuie să gătească și să se ocupe de menaj pentru bărbați deoarece ei sunt nucleul de putere” la ”acum femeile trebuie să se ocupe de menaj și de a fi frumoase pentru bărbați, pentru că aceeași bărbați se ocupă să creeze tot ce e mai bun în noul mod de haute cuisine”. Fără vreo notă feministă exacerbată sau subiectivă, pare că peisajul publicitar a creat premisele de transformare a femeii dintr-un tip de consumator în altul, din cel care consumă, în cel care asigură consumul pentru alții, până la cel care este consumat.

b260b8c707d76cf32627eb070428ea99

Așadar, în interbelic, femeia a trecut din stadiul de reprezentare în care pilonii ei existențiali erau bazați pe capacitatea de a asigura un trai zilnic confortabil și plăcut pentru reprezentanții sexului puternic și muncitor. Apoi a urmat stadiul în care li se impun limite, stigme și etaloane de frumusețe sau, mai bine zis, reguli de ordin psihic legate de modul în care trebuie să arate pentru a se încadra în parametrii unei societăți inundate de utopii estetice. Ultima etapă a fost inducerea unui miraj occidental care prezintă public ideea de emancipare, o amplifică și o popularizează astfel încât centrul de interes se mută de la calitatea femeii de bucătăreasă, la cea de gospodină cu un aspect mai mult decât îngrijit, practic un prototip complet, lăsând loc industriei de cosmetice să se dezvolte puternic în următorii ani.

Concluzia în acest caz îi aparține autoarei lucrării, Raluca Parfentie: ”Asemenea detalii ne duc cu gândul că emanciparea feminină a fost și ea o „invenție masculină”, menită să îmbine utilul cu plăcutul. Femeia urma să gătească, exercitându-și rolul casnic, dar, în același timp, îi rămânea suficient timp să se preocupe de frumusețea și silueta sa, să se pre-gătească pe sine pentru a fi consumată de ceilalți. ”

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se