Per se

Unpopular question: Ce facem PÂNĂ la Revelion? Liminalitate și festivitate

Întrebarea populară care începea undeva prin octombrie-noiembrie până anul acesta era: ce facem de Revelion? O pătură de angoasă și stres social cădea instant pe capul nostru pentru că trebuia să ne aglutinăm rapid unui grup și să concepem o formă cât mai creativă și mai distractivă de trecere în noul an. Cum deja s-a tot glumit pe rețelele de socializare în ultima vreme, anul acesta e ușor atipic în ceea ce privește Revelionul, lucru care mi-a relevat o întrebare, dar și o angoasă poate mai puternică: ce facem până la revelion?

Am spus-o și eu, a spus-o și el. Apoi am verbalizat-o către alții și au spus-o și ei. Zilele astea suntem plictisiți, suntem confuzi, parcă ne-am apuca de ceva, dar parcă nu. E un timp sterp, anost care probabil că până anul ăsta mai era umplut cât de cât cu pregătirile pentru fastuoasa petrecere de Revelion.  

Liminalitate și ritual de trecere

Aceste 6 zile dintre Crăciun și Revelion sunt un timp liminal. Pentru o scurtă teoretizare, liminalitatea este conceptul introdus de Victor Turner care plecând de la ideile lui Arnold Van Genepp despre ritualurile de trecere, a definit liminalitatea ca fiind acea stare de ambiguitate și confuzie pe care o resimțim în tranziția dintre un timp sacru și unul profan, dintre două puncte sau două stări, este mijlocul unui rit de trecere.

Practic, nu ești nici aici, nici acolo. Nu suntem nici în 2020, nici în 2021. Nu e nici finalul complet, dar nici începutul. Ca zic așa, stăm în pragul lui 2021, pe hol, încălțați, nu putem să intrăm încă în casă și ne simțim derutați, stânjeniți și ne jucăm cu mâinile nervos ca să umplem acel timp. Nu vrem să începem lucruri noi acum pentru că asta ar însemna să intrăm în noul an cu lucruri neterminate. Ba mai mult, ne străduim pe cât posibil să încheiem orice socoteală cu 2020 pentru a-l lăsa pe 2021 să își facă magia (mai ales după ”dezamăgirile” și trădările lui 2020). ”New year, new me” ( – Andreea, probabil 15 ani pe Tumblr).

Non-locuri

În aceeași linie, dacă tot am menționat de hol, antropologul francez Marc Auge propune conceptul de non-locuri care definește acele spații marcate de o neutralitate viscerală, locuri sterile, lipsite de o semnificație de sine stătătoare, și ele spații de tranziție dintre un profan și un sacru, spațiu în care oamenii rămân anonimi. Aeroportul, benzinăriile, holurile de spital, camerele de așteptare sunt astfel de spații.

Am făcut această precizare pentru a spune că, după cum văd ”recenziile” anului 2020, el chiar a fost perceput ca un non-loc, am trăit în cheie liminală în tot acest timp. De la un punct în care ne-am simțit trădați de acest an și a părut că el nu se mai ridica la standardele obiectivelor și așteptărilor noastre, pur și simplu ne-am dezis de el. Cumva ne-am resemnat și am luat vina propriilor eșecuri de pe umerii noștri punând totul în seama acestui ”timp rău”, acestui an profan. Opriți anul 2020, eu cobor la prima, și-au spus unii dintre noi în timp ce alții au încercat să vadă partea plină a paharului măsurându-și realizările ce aveau acum o valoare dublă, triplă, cât vreți voi. Am simțit anul acesta că dacă ”ne-a ieșit ceva”, acel ceva a avut o însemnătate mult mai mare decât în mod normal pentru că a fost realizat sub sigiliul acestui an vitreg care părea că nu ne oferă nicio șansă.

Hai cu 2021

Apropo, un alt lucru observat în social media este presiunea pe care o punem pe umerii lui 2021. Am tot văzut postări de tipul ”2021, fii bun cu noi” și alte variațiuni pe temă. Dacă 2021 ar fi un om, probabil și-ar face cutia de obiecte de la birou și ar fugi mâncând pământul într-o țară exotică să se facă trainer de scufundări sau să ia ayahuasca de cât de multă presiune există pe el. Oricât de mult ne-am dori să avem totul terminat, să începem o nouă viață și să ne resetăm, un posibil motiv de angoasă zilele astea poate surveni în baza acestui mic mare lucru care nu ne-a părăsit încă, pandemia. 2020 a fost anul pandemic, ce va fi anul 2021?

Foarte mult timp am văzut Revelionul ca pe o ocazie ușor supraapreciată și chiar ușor superficială. Mă enerva teribil faptul că oamenii se dichiseau atât doar pentru o seară și că există atât de mult stres în jurul acelei zile. Răspunsul meu era de cele mai multe ori ”e o seară ca oricare alta din an, o petrecere ca oricare alta. Poți să te îmbeți, să petreci, să dansezi ca oricând, doar că acum e la suprapreț”. Îmi dau seama abia acum cât de simbolic trăim de fapt și cât de importantă e seara de Revelion pentru noi. Deci cât costă liniștea noastră ritualică măsurată în vile la munte?

Cred că trăim zilele acestea o adevărată criză simbolică care se comportă ca elefantul din cameră. Suntem construiți pentru a recunoaște dihotomii și pentru a le marca corespunzător acolo unde este cazul: bun-rău, moral-imoral, licit-ilicit, început-final. Doar că anul acesta nu mai putem marca finalul și începutul în modul în care eram obișnuiți și oricâte mecanisme de apărare ne-am alege pentru a combate această anxietate (unele dintre ele fiind chiar postatul pe social media), cred că mulți dintre noi își vor resimți lumea simbolică puțin zbuciumată.

Cele rele să se spele, cele bune să se adune

E interesant și cum sărbătoream și o să fac o scurtă trecere în revistă a unor idei pe care le-am reținut în urma lecturii unui fragment pe care l-am avut de citit la masterul de antropologie din Edmund R. Leach – Concerning the Symbolic Representation of Time.

Diferite culturi sărbătoresc Revelionul în diferite moduri.În unele culturi Revelionul este o noapte a tuturor relelor, este momentul în care toate mizeriile din an se adună pentru a se distruge și pentru a intra în noul an într-o formă pură și complet curată. În alte culturi oamenii se îmbracă frumos, formal, pedant și high-class fapt ce semnifică o formă de optimism, pretinderea unei evoluții pe care o transmit simbolic către următorul an. În alte culturi oamenii se costumează, își anulează propria identitate și odată cu ea și dogmele formale, etice și religioase după care trăiesc în mod normal în societate. Este seara în care pot face orice, oricât de rău.

Din cum evaluez eu modul în care petrecem noi Revelionul pare că înțelegem acea seară ca un act de catharsis. Trebuie să ne autodistrugem și acționăm extrem pentru a renaște într-o formă pură. Ne punem rezoluțiile lângă bonurile de alcool de pe masă și pornim într-o petrecere ca nicio alta. Ne cumpărăm un outfit nou pentru ca Revelionul să ne găsească în haine noi și frumoase, bifăm superstițiile și ritualurile aducătoare de noroc, iar exploziile de artificii sunt ultimul detaliu care certifică existența acestui catharsis. Acum suntem noi.

Și…voi ce faceți de revelion?

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai mult, în:Per se