Trendingology

Theo Rose ft. Bogdan de la Ploiești // Implicațiile științifice ale iubirii în melodia ”Fără tine”

O nouă săptămână, o nouă melodie dusă în trending-ul Youtube de apetențele muzicale ale publicului din România. Pentru că am stabilit că vineri va fi mereu ziua în care voi posta articolul-analiză din această rubricuță, săptămâna aceasta a picat la loteria digitală melodia ”Fără tine” de la Theo Rose și Bogdan de la Ploiești. Am fost atât de aproape să analizez ”Înoată Cheluțu” a lui Dorian Popa, dar nu a fost să fie. Păcat. Melodia de azi nu a fost foarte ofertantă întrucât mare parte din versuri se repetă, dar eu zic că a ieșit ok.

Subiectul melodiei este o iubire pierdută, o decepție amoroasă dintre un el și o ea. Ea îl imploră să se întoarcă și aduce argumente biologice puternice care să îi susțină teza precum ”Nu pot fără tine”, vers din care înțelegem că parcursul ontologic îi este pus în pericol din pricina acestei întâmplări. El o contracarează apelând la un argument emoțional. Ea l-a mințit, este țapul ispășitor, el a suferit și nu mai dorește să dea curs relaționării cu ea. Cei doi se angajează într-o dialectică savuroasă cu iz de frustrare.

Ce spune dna. Theo Rose:

”Ea (inima) nu mai vrea să bată fără tine

Nici să mai simtă o altă iubire

Cum să mai pot să iubesc pe altcineva.

Primul vers ne indică intenția (stilistică, sperăm) a artistei de a-și antropomorfiza unul din organele vitale, respectiv inima, de dragul creație. Aceasta din urmă pare că nu mai vrea să bată, adică să pompeze sânge în scopul supraviețuirii, ceea ce ne plasează într-un teritoriu al metaforei, întrucât știm acest lucru nu este posibil. Asta dacă nu ești Octavian Gog și vrei să îi faci pielea de găină Andrei la Românii au Talent. Atunci se poate.

Inima mea bate, bate pentru tine…pentru că există o explicație științifică.

Dar important aici este să aflăm de ce îi bate ei inima atunci când se gândește la El? Unii artiști au spus de-a lungul timpului că dragostea este ca o boală. Din această analogie putem prelua ideea de simptome, întrucât, da, dragostea are simptome asupra corpului nostru. Epinefrina și norepinefrina sunt eliberate în sânge atunci când medula suprarenală din creier eliberează catecolamine. Acest lucru declanșează inima să bată mai repede și de aceea o puteți simți pompând când sunteți atras de cineva. Această reacție deviază sângele către organele esențiale, cum ar fi inima și chiar, laitmotivul discuțiilor despre iubire, paradoxal, stomacul. Asta explică de ce sentimentul de iubire te poate face să-ți pierzi pofta de mâncare. Norepinefrina este un hormon al stresului, astfel încât, atunci când este eliberat în sânge, te poate face să te simți slab de genunchi.

Când mă fac mare vreau să fiu monogamă!

Versul ”Cum să mai pot să iubesc pe altcineva” m-a dus cu gândul la cartea ”De ce bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste” a lui Allan și Barbara Pease unde se vorbește despre toate dimensiunile a ceea ce cunoaștem sub numele de ”dragoste”. Speța pe care o avem în față este că artista, acum pusă în pielea personajului decepționat, susține că nu mai poate să mai aibă alt partener. Așadar, aceasta își subliniază tendințele monogame.

De ce femeile sunt mai monogame decât bărbații, deci de ce bărbații înșală statistic mai mult decât femeile, este un subiect tratat în cartea mai sus menționată, folosind drept argument setul de motivații și mecanisme după care funcționau predecesorii noștri. La raison d’être al lor era să supraviețuiască și să se reproducă pentru a duce specia mai departe. Practic, acesta este și motivul pentru care corpul nostru este construit în acest fel. Deși în prezent nu mai suntem ghidați de aceste motivații în mod conștient sau, în anumite cazuri ni le autoimpunem, mecanismele sunt încă acolo.

Se presupune că motivația ancestrală a femeilor, această rațiune de a fi ca specie, este să fie fertile, să se reproducă și să aibă grijă de puii lor. Cum să ai cât mai bine grijă de puii tăi într-o lume în care există probleme mult mai mari decât faptul că nu mai e sandwich cu prosciutto și rucola la Mega, ci există prădători reali, nevoie de a obține hrană și adăpost. Cu ajutorul unui mascul. Și nu orice mascul, femeile din vremuri străvechi căutau ca partenerul lor să fie mai înalt, mai în vârstă, cu trunchiul în formă de trapez, cu o bună coordonare fizică, astfel încât acesta să poată vâna. Sună familiar? În afară de ultima parte. Practic femeile și-au dorit mereu resurse, dar mai important, stabilitate cu un mascul care le poate oferi resurse. De aceea, femeile nu aveau niciun motiv logic pentru care ar înșela bărbatul de lângă ele odată ce aceștia începeau să copuleze și să perpetueze specia. Aveau nevoie de grija masculilor.

Pe de altă parte, istoricii și cercetătorii susțin că misiunea fundamental a bărbaților este să se reproducă cât mai mult, dar nu neapărat să aibă grijă de copii. Aceștia erau ”programați” să își lase ”sămânța” la cât mai multe femei pentru a duce mai repede specia mai departe și a avea mai mulți moștenitori. Acesta era heritage-ul lor. Acest fapt oferă o argumentație în direcția întrebării ”de ce înșală bărbații mai mult decât femeile”.

Așadar, înțelegem intențiile monogame ale lui Theo Rose. Nu?

Dacă tot vorbim de monogamie, trebuie să știți că există anumite specii de animale și păsări care sunt ”programate” în direcția monogamiei. Porumbeii, de exemplu, au un singur partener toată viața, iar dacă acesta moare, ei nu se reprofilează către un alt porumbel. La fel se întâmplă și în cazul pinguinilor, albatroșilor, lebedelor albe, gibonilor, lupii, vulpile, vulturii, castorii sau turturelele. Drăguț.

0f00e642cec595a3a44eff35c2d281a7

”Fără tine am învățat că doare dragostea”

Ce să vezi. Dragostea chiar doare. Serios, descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea Californiei din Los Angeles. Punctul lor de pornire a fost mecanismul de percepție al durerii fizice. Practic, ajungem să fim conștienți de sentimentul de durere pentru că în prezența unui stimul dureros celulele afectate eliberează o serie de substanțe chimice (histamină, serotonină etc.) care sesizează receptorii durerii, localizați la nivelul pielii și al țesuturilor (numiți și nociceptori). Aceștia transmit impulsuri nervoase către măduva spinării, iar aceasta le conduce către talamus și alte zone ale cortexului prin intermediul unor terminații nervoase. Cercetătorii știau ce zone ale creierului devin active în timpul durerii fizice: cortexul cingulat anterior (ACC), care se comportă precum o alarmă pentru suferință, și cortexul prefrontal ventral drept (RVPFC), care îl reglează.

Pentru a-și dovedi teza, aceea că sentimentul social al iubirii generează durere de natură fizică, aceștia au adunat un eșantion de 40 de persoane pe care le-au supus unui experiment cu o dublă componență: cea psihică și cea fizică.

Pe de-o parte în taskul social-emoțional presupunea să li se arate o poză cu un fost iubit/iubită și o poză cu un simplu prieten. Taskul fizic a constat în faptul că subiecților le-a fost administrat un stimul fierbinte dureros la nivelul unui antebraț și un stimul călduț și suportabil la nivelul celuilalt.

Așa cum se așteptau, ipoteza a fost confirmată, iar cercetătorii au stabilit că există o corelație semnificativă între durerea socială, emoțională și percepția durerii fizice.

Activitatea în zonele asociate cu durerea afectivă (cum ar fi ACC) a crescut în timpul sarcinilor mai intense (văzându-și „ex-ul” și simțind căldura puternică), pe când activitatea în zonele legate de durerea fizică a crescut, de asemenea, în timpul acestor sarcini.

Cercetătoarea Naomi Eisenberger a pus la dispoziție o ipoteză evulționară care explică un posibil motiv pentru care intrăm în relații pornind de studiul de mai sus. Stră-stră-strămoșii noștri ceva mai puțin dezvoltați (care, evident, nu știau încă să facă diferența atât de bine între Pepsi și Cola) și-au dat seama instinctiv că au nevoie de liante sociale și legături unii cu alții pentru a supraviețui: obținerea hranei, combaterea prădătorilor și reproducerea sunt doar câteva din procesele de subzistență mult mai simplu de îndeplinit atunci când oamenii se află ”în parteneriat”. Pentru a menține acest lucru, de-a lungul timpului, corpul a dezvoltat de unul singur un sistem de alarmă afectiv inclus în cel fizic, astfel încât oamenilor să le fie mult mai simplu să recunoască stresul social și elementele emoționale care le pot afecta relațiile, să le corecteze și, astfel, să supraviețuiască.

Mai multe detalii despre studiu aici.

Cam asta ar fi conceptele la care eu m-am gândit inspirate din versurile melodiei clasate în trending la momentul scrierii articolului, respectiv 4 septembrie 2020 anno domini. Eu cred că dacă îți pui mintea la contribuție poți să găsești lucruri smart în orice, oricât de multe prejudecăți ar exista în legătură cu lucrul respectiv. Cam așa și aici. 4,4M views și o deconstrucție în care am învățat despre de ce iubirea doare (pe bune), despre ce se întâmplă fizic cu inima noastră atunci când ne îndrăgostim, despre monogamie la oameni și animale. Eu zic că suntem ok.

Ce-o mai fi vinerea viitoare?

Cărțile despre care vorbeam și pe care le recomand sunt mai jos.

Surse:

  • Pease, A., & Pease, B. (2011). De ce bărbații au nevoie de sex, iar femeile de dragoste. Curtea Veche Publishing.
  • Sukel, K. (2013). This is your brain on sex: the science behind the search for love. Simon and Schuster.

Recomandări din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *